Books Carti

🇹🇩 Ce am invatat din “Cosmo Sapiens”

Prequel la “Sapiens”

Lucrarea lui John Hands este diferita de majoritatea cartilor de popularizare a stiintei. Isi abordeaza subiectele cu minte deschisa si onestitate si prezinta teorii alternative, totul intr-o paradigma de sinteza care are foarte bine in vedere limitarile stiintei. “Cosmo Sapiens” pleaca de la comoslogie, trece prin aparitia materiei, a vietii, evolutia biologica, aparitia omului si dezvoltarea gandirii filosofice si stiintifice. Insa, mai interesante decat subiectele in sine mi se par “detaliile din culise” pe care autorul le da cu privire la cercetarea academica si faptul ca prezinta probleme in teorii ce sunt expuse (in media sau scoala) ca fiind demonstrate si, subsecvent, infailibile.

Este folosita extrem de des sintagma “teoria ortodoxa actuala” (sau variatiuni ale acesteia) din doua motive, pe care le-am indentificat ca fiind dorinta ca cititorii sa fie sceptici acolo unde este cazul si expunerea unor practici complet anti-stiintifice ce au loc in mediul academic. Hands a compilat suficiente dovezi, din corespondenta personala, reviste si publicatii stiintifice internationale, relatari, alte carti, etc, care arata ca practica de a manipula intrepretarea datelor pentru ca ele sa se “potriveasca” cu teoria (si nu invers) este ingrijorator de raspandita si are loc la cele mai inalte nivele ale mediului academic. Mai mult, cercetatorilor ce doresc sa propuna ipoteze concurente la modele actuale le sunt refuzate publicatiile, accesul la burse de studiu sau alte resurse. In apararea teoriilor pentru care au facut cariera, multi oameni de stiinta tind sa devina dogmatici (de aici si folosirea termenului “ortodoxa” din “teoria ortodoxa”).

Spre pilda, in cosmologie, modelul actual acceptat, “ortodox”, pentru originele universului este cel al Big Bang-ului fierbinte inflationist. Desi este prezentat peste tot ca avand acelasi statut ca teorema lui Pitagora, Hands atrage atentia ca parti ale teoriei sunt imposibil de falsificat (Popper) si nici macar nu o incadreaza in domeniul stiintei. Presupunand ca am putea rationaliza peste asta, modelul are probleme considerabile si aspecte pe care nu le poate explica, precum singularitatea, raportul observat intre materie si radiatie, materia intunecata si omega, reglajul fin al parametrilor cosmologici si creatia din nimic (pg. 65 – 74). Cateva capitole mai tarziu, autorul conchide:

“Nici modelul ortodox bottom-up al Big Bangului fierbinte si al materiei intunecate reci, nici vre-un model cosmologic alternativ nu ofera in prezent o explicatie solida din punct de vedere stiintific pentru evolutia materiei la scara mare”

Intr-o maniera similara cu partile care vorbesc despre aparitia universului si a materiei la scara mare si mica, volumul analizeaza diferite teorii pentru abiogeneza (aparitia vietii din materie neinsufletita) si concluzioneaza ca stiinta nu poate (si cel mai probabil nu va putea niciodata) explica acest fenomen. O nota importanta de facut aici ar fi ca exista o diferenta atat de grad cat si de natura intre amino acizi obtinuti din compusi non-organici (precum in experimentul lui Miller) si peptine auto-replicante.
Tendinta spre complexificare (desi unii oameni de stiinta nu sunt de acord ca asa ceva ar exista) ne duce catre evolutia vietii, unde, desi existenta sa este imposibil de negat, modelul actual al neodarwinismului are si el probleme considerabile (sumarizate pg. 487) in a explica, printre altele, dovezile din registru fosil, de ce anumite specii cu gene foarte asemanatoare au fenotipuri diferite (si specii foarte diferite din punct de vedere genetic au fenotipuri asemanatoare), speciatia imediata prin poliploidizare, functia asa-numitului “ADN deseu” (aproximativ 98% din genomul uman, ce nu contine gene pentru codificarea proteinelor) sau cum au evoluat procariotele. Asta ca sa nu mai mentionem ca toate dovezile arata ca nu competitia, ci colaborarea este in principal responsabila pentru supravieturiea indivizilor.

In analiza evolutiei omului, pe care Hands il identifica unic prin capacitatea “constiintei reflexive” (omul este singurul animal care nu doar stie, dar si stie ca stie), un salt de natura (nu doar de grad, cum sustin multi biologi), lucrarea se axeaza pe dezvoltarea a trei tipuri de gandire: primitiva, filosofica si stiintifica. Capitolele care reprezinta partea aceasta sunt cele la care am cel mai mult de obiectat. Se trece extraordinar de repede si superficial peste gandirea religioasa si filosofica. Pentru prima, John Hands da explicatiile cele mai simple, de la care te astepti din partea cuiva educat aproape exclusiv in stiintele tari. O analiza mult mai buna asupra impactului gandirii religioase in dezvoltarea primelor societati umane mi se pare ca face Yuval Harari in “Sapien”. Viziunea utilitarista a lui Hands este invalidata de suprasimplificare. La cea de-a doua, filosofica, autorul insista pe rationament logic pana la identificare (in principal pentru ca vrea sa o deosebeasca de superstitie). Este o imagine falsa. Fara sa intru foarte mult in detalii, desi filosofia vestica, eurocentrica, tinde sa fie foarte rationalista, traditiile filosofice estice, spre exemplu, se bazeaza extraordinar de mult pe intuitie. Asta nu le face nici “mai putin”, nici “ne” filosofice. Mai mult, impletirea filosofiei cu diferite grade de spiritualitate si credinta (care nu vine din rationament logic) este ceva ce se intampla si in traditia vestica de doua milenii, se numeste teologie si nu este o forma superstitioasa de a cunoaste.

Sunt doua aspecte din ultima parte a cartii pe care as dori sa le scot in evidenta. Prima este pozitionarea lui John Hands in relatie la problema liberului arbitru. Discursul cu privire la raportul dintre neuropsihologie si “problema constiintei” tinde sa fie din ce in ce mai mult dominat de perspectiva determinismului materialist sau “fizicalismului” (ca sa folosesc chiar termenul din carte, pe care Hands il defineste ca “speculatia sau credinta ca numai materia fizica este reala”) prin popularizarea ganditorilor ca Yuval Harari si Sam Harris. Precum David Eagleman (vezi “Incognito”), nici Hands nu este convins de reducerea la simple procese chimice neuronale si, desi nu adopta explicit o teorie a emergentei, precum Eagleman, face o distinctie intre “minte” si “creier”:

“Neuronii transmit impulsurile electrice ca raspuns la stimuli, dar neuronii si retelele lor nu inteleg continului informational al acestor impulsuri. […] mintea nu este acelasi lucru cu creierul. De exemplu, decizia ta de a-ti impusca vecinul provoaca in creierul tau activarea unor uneroni care trimit semnale pentru a activa muschii bratului si degetelor tale ca sa poti apuca arma, s-o indrepti spre vecin si sa apesi pe tragaci. Dar nu neuronii din creierul tau iau aceasta decizie”

Neurostiintele explica mecanismele fizice prin care constiinta se realizeaza. Nu invers.

Al doilea aspect este legat de ceea ce John Hands numeste “tendinta convergenta” a fizicii, rezumata astfel: “obiectivul fizicii teoretice, mai ales in ultimii douazeci si cinci de ani, este de a incerca sa demonstreze ca toate fenomele fizice din univers sunt manifestari energetice de un nivel inferior ale unei energi fundamentale de la inceputurile universului”. O astfel de directie mi se pare extrem de importanta pentru dialogul de reconciliere dintre stiinta si diverse gandiri religioase si filosofice si astfel pentru a ajunge cu un pas mai aproape de ceea ce “Cosmo Sapiens” numeste in ultimul sau capitol “omul ca proces cosmic”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: