Articole

Criza Spiritualitatii Moderne

"viata omeneasca se caracterizeaza printr-o lupta neobosita intre 'valori'"

Discutia despre spiritualitate este, indiferent de sensibilitatiile proprii, o discutie despre valori, in sensul umanist al termenului, asa cum este dat el de traditia filosofiei vestice, si religie. Perioada de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX vede drastice schimbari de paradigma in literatura, cultura si arta ce se vor propaga pana la generatia flower power a anilor ’60. Una din noile directii se va preocupa de impingerea subiectivitatii in prim-planul tuturor metodologiilor “aprobate” de a gandi despre lume. Din moment ce noul model epistemologic este bazat pe impresii si perceptii, increderea in obiectivitate si adevar se clatina. In arta, spre exemplu, asta inseamna ca nu mai putem avea judecati de valoare estetica (cu alte cuvinte, frumusetea e in ochii privitorului. Despre estetica si modernitate am discutat putin mai detaliat aici: https://negofelix.com/2019/08/04/arta-si-modernitate/). In teoria politica si sociala, imposibilitatea de a accesa un adevar universal (prin care intelegem o baza comuna) ne indeamna la a chestiona nu competenta actualilor reprezentati ai institutiilor publice, ci insitutiile insele. Inclusiv educatia, in scrierile pline de ura fata de propria civilizatie ale lui Foucault, are rolul de a tine in putere clasa dominanta.

Pe plan spiritual se observa o repulsie totala fata de traditie si religie. In prima jumatate a secolului trecut, ateismul, nihilismul si solipsismul se vor bucura de o dramatica crestere in popularitate. Declararea lui Nietzsche a mortii lui Dumnezeu va fi comentata de Llosa in urmatorii termeni:

“Dar moartea lui Dumnezeu nu a adus raiul pe pamant, ci mai degraba infernul […] Lumea, scapata de Dumnezeu, a intrat, incetul cu incetul, sub dominatia diavolului, a spiritului raului, cruzimii, distrugerii, care a culminat cu macelurile din cele doua razboaie mondiale, cu crematoriile naziste si Gulagul sovietic. Odata cu acele cataclisme, cultura a aluat sfarsit si a inceput era postculturii”

Abilitatea noastra de a crea o moralitate si un set de valori pur seculare a fost groaznic supraestimata. Relatia dintre valorile pe care le propune teologia din spatele unei religii si forma ei institutionalizata, participanta la viata publica, este foarte sensibila si complexa. In cazul civilizatiei noastre, fondul discutiei despre cele doua este cel al crestinismului, a carui forta in istoria vestica nu o poate contesta nimeni. Exista un geniu aparte a lui Hristos in general, il gasiti superb descris de catre Oscar Wilde in De Profundis si al pasajelor politice din Evanghelii, in special. Parafrazandu-l pe Pierre Manet, crestinismul a favorizat iesirea religiei din spatiu politic/civic, spre deosebire de islam si iudaism, care sunt strans legate de ordinea politica a popoarelor lor. S-a interiorizat credinta individuala, lucru ce a permis dezvoltarea societatii crestine in democratiile moderne de astazi. A da Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu inseamna a recunoaste existenta acestor doua regate separate. Insa imensa traditie cu care vine Biserica, caracterul ei stratificat si institutionalizat, dogmele si insistenta pe unicitatea adevarurilor sale au facut-o obiectul perfect de lepadat pentru noua filosofie modernista. Problema este ca, dupa cum noteaza indirect si Llosa in pasajul de mai sus, odata cu ruperea de ea se produce si o rupere fata de valorile pe care invatatura ei le propune si care sunt foarte greu, spre imposibil, de scos din contextul lor eclesiastic, care cere transcendentalitate. Pana la urma, iar de data aceasta il citez direct pe Pierre Manet, “ceea ce e bun pentru noi nu apartine domeniului stiintei, ci domeniului valorilor, si noi suntem cei care alegem aceste valori”. Ruptura de care vorbeam si alegerile consecvente isi fac simtite efectele la inceputul sec. XXI. Suntem bombardati de fascinatie pentru religiile estului, de miscari spirituale, de practicanti de yoga, meditatie si mindfulness, de New Age, gandire pozitiva, cristale vindecatoare si metode de aliniere a chakrelor. Toate acestea sunt homunculi superficiali (da, inclusiv religiile estului, care nu sunt chiar religii complete, de asta si sunt asa de populare, pe care le studiez si despre care am si scris, ca sa nu fiu acuzat de ignoranta: https://negofelix.com/2019/05/07/umanismul-asiatic-sub-forma-neoconfucianismului/) care s-au infiltrat in neantul spiritual produs de indepartarea de propria religie si valori. Omul este, deci, un animal spiritual, cu nevoile intrinseci apartenente acestei definitii.

Subliniez mai jos un paragraf pe care l-am scris anul trecut, plecand de la un volum al lui Roger Scruton:

Cultura inalta isi are radacinile in religie, care ofera sacralitate sentimentelor umane cele mai inalte. Pierderea credintei, in modernism, impinge nevoia intrinseca de religie sa dea nastere unor forme odioase, care fie isi neaga vehement originile religioase, precum fascismul si comunismul, sau isi accepta partial aceste origini, precum in miscarea New Age. Comunismul este o religie cat se poate de completa: cu texte sacre, dogma, preoti, simboluri si chiar forme eretice, precum troţkismul. Miscarea New Age i-a cuprins pe tineri prin promisiunea universalizarii si prin convertirea “religiei” in “spiritualitate”. Avantajul este atat incluziunea, cat si lupta impotriva establishmentului, pe care fiecare tanar idealist rebel se simte moral obligat sa il revolutioneze, sa il corecteze prin distrugere si inlocuire. Traditiei, componenta vitala a religiei, ii este atribuita functia de a apara establishmentul; in realitate ea exista pentru a oferi modele trecute de testul timpului. Ea trebuie abandonata in favoarea spiritualitatii care nu pune constrangeri de dogma, istoricitate sau orice alt fel. Abandonarea modelelor si credintei si inlocuirea lor cu nimic, cu un subiectivism gol dezaxat, are efecte monstruase.

Despre implicatiile, pe toate planurile, a esecului modernitatii si generatiei contra-culturii anilor ’60 vorbeste, probabil, cel mai bine Allan Bloom in Criza Spiritului American. Tot anul trecut scriam urmatoarele ganduri despre aceasta capodopera:

O dubla critica a culturii americane, si implicit vestice, a generatiilor de dupa anii ’60. In primul rand a tinerilor studenti, debusolati de relativismul moral (“relativismul a distrus motivul real al educatiei, cautarea unei vieti mai bune”), lipsa de credinta (“Cand dispare credinta, asa cum se intampla acum, familia cunoaste, in cel mai bun caz, doar o unitate efemera. Oamenii mananca impreuna, se joaca impreuna, calatoresc impreuna; dar nu gandesc impreuna”), imposibilitatea de a intelege importanta traditiei si a modelelor oferite de ea (“Nu poti decat sa-i compatimesti pe tinerii fara modele pe care sa le admire, respecte sau venereze, care sunt opriti in mod artificial de la entuziasmul fata de marea virtute”) si de proasta ‘psihologizare’ a dragostei (“”Relatii”, nu povesti de dragoste – asta au ei. Dragostea sugereaza ceva minunat, excitant, pozitiv si ferm ancorat in pasiuni. O relatie este cenusie, amorfa, sugereaza un proiect, fara un continut dat si experimental.”).

In al doilea rand, un crancen atac la institutia universitatii, care, cedand tiraniei minoritatilor corecte politic, tradeaza principiul “binelui comun” al Parintilor Fondatori ai democratiei americane si subscriu unor anumitor valori liberale in loc sa reprezinte un loc de chestionare perpetua si libera, dupa modelul socratic (universitatea antropomorfizata), al valorilor in abstracto.

In dezastrul sufocarii libertatii de opinie si discurs in campusul american si al crizei multiculturale in Uniunea Europeana, o fraza din intreaga carte sperie mai mult decat orice:

“Din punctul de vedere al vietii, si din punctul de vedere al adevarului, eruditia moderna este un esec”

Repere Bibliografice si Citate

Cultura Moderna Pe Intelesul Oamenilor Inteligenti – Roger Scruton

“consolarea data de lucruri imaginare nu este o consolare imaginara”

“Aflati intr-o epoca tehnologica, intelegem din ce in ce mai bine mijloacele pentru atingerea scopurilor noastre si din ce in ce mai prost ratiunile pentru care ar trebui sa urmarim atingerea lor”

Criza Spiritului American – Allan Bloom

“relativismul a distrus motivul real al educatiei, cautarea unei vieti mai bune”

“Cand dispare credinta, asa cum se intampla acum, familia cunoaste, in cel mai bun caz, doar o unitate efemera. Oamenii mananca impreuna, se joaca impreuna, calatoresc impreuna; dar nu gandesc impreuna”

“Tatii si mamele nu mai cred ca aspiratia cea mai inalta pe care-ar putea-o avea pentru copiii lor e ca acestia sa fie intelepti – asa cum sunt preotii, profetii sau filozofii”

“Nu poti decat sa-i compatimesti pe tinerii fara modele pe care sa le admire, respecte sau venereze, care sunt opriti in mod artificial de la entuziasmul fata de marea virtute”

“idealismul, asa cum este el conceput in mod obisnuit, ar trebui sa primeze in educatie, fiindca omul este o fiinta care trebuie sa se orienteze potrivit posibilei sale perfectiuni”

“Un prea mare accent pus pe autenticitate a facut imposibila increderea in propriile instincte”

“”Relatii”, nu povesti de dragoste – asta au ei. Dragostea sugereaza ceva minunat, excitant, pozitiv si ferm ancorat in pasiuni. O relatie este cenusie, amorfa, sugereaza un proiect, fara un continut dat si experimental.”

“Adeseori e necesara un fel de autoritate pentru majoritatea oamenilor si, cel putin uneori, e necesara pentru toata lumea. In absenta oricarui alt lucru spre care sa te intorci, credintele comune ale majoritatii oamenilor sunt aproape intotdeauna ceea ce va determina judecata. Aici era traditia cea mai pretioasa”

“Sperantele de a schimba omenirea sfarsesc aproape intotdeauna nu in schimabarea omenirii, ci a gandirii cuiva”

“Din punctul de vedere al vietii, si din punctul de vedere al adevarului, eruditia moderna este un esec”

“Savantul nu ar putea niciodata cuceri spiritul omului”

Cum De Putem Trai Impreuna – Pierre Manet

“viata omeneasca se caracterizeaza printr-o lupta neobosita intre ‘valori'”

“Ceea ce e bun pentru noi nu apartine domeniului stiintei, ci domeniului valorilor, si noi suntem cei care alegem aceste valori”

“Respectul se adreseaza persoanei; putem si trebuie sa respectam toate persoanele. Dar nu putem si nu trebuie sa aprobam, sa preciem, sa valorizam, sa aplaudam toate continuturile de viata, toate alegerile politice, morale, religioase ale persoanelor.”

Civilizatia Spectacolului – Mario Vargas Llosa

“Dar moartea lui Dumnezeu nu a adus raiul pe pamant, ci mai degraba infernul […] Lumea, scapata de Dumnezeu, a intrat, incetul cu incetul, sub dominatia diavolului, a spiritului raului, cruzimii, distrugerii, care a culminat cu macelurile din cele doua razboaie mondiale, cu crematoriile naziste si Gulagul sovietic. Odata cu acele cataclisme, cultura a aluat sfarsit si a inceput era postculturii”

“societatea democratica si liberala, cu toate ca a creat cele mai ridicate standarde de viata din istoria omenirii si a redus violenta sociala, exploatarea si discriminarea, in loc sa starneze adeziuni entuziaste le provoaca de obicei beneficiarilor numai plictiseala si dispret”

“Cea mai nedorita si mai dramatica urmare a evolutiei artei moderne si a multimii de experimente care o hranesc e aceea ca nu mai exista niciun criteriu obiectiv care sa califice sau sa descalifice o opera de arta ori sa o situeze pe o scara valorica”

“cititorul este, pe zi ce trece, tot mai lenes, mai alergic la o distractie care il solicita intelectual”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: