Articole

Arta si Modernitate

Neincrederea in adevar fix si valori imutabile duce, in arta, prin necredinta in interpretare, la un estetic gol de transcendentalitate.

(Raphael – Schimbarea La Fata – 1516-20)

Una din cele mai interesante juxtapozitii pentru oricine e pasionat de istoria interconectivitatii dintre gandirea si simtirea umana este cea intre arta moderna, contemporana, si cea clasica. Viziunea noastra asupra a ceea ce constituie esteticul trece prin nenumarate transformari din antichitate pana in prezent, insa, este clar ca in modernism se produce o ruptura si arta isi pierde capacitatea de a trezi in subiectul contemplator “aprehensiune estetica” (Joyce – nu in sensul propriu de teama, ci de ce simtirea produsa ca urmare a intrarii in contact cu obiectul de arta observat). Teza mea este ca arta moderna, in violenta schimbare de paradigma pe care o propune, renunta la dimensiunea ei spirituala, scopul ei transcendental si preocuparea pentru sufletul uman in favoarea ambiguitatii ideologice si provocarii la contemplatia subiectelor tabu, de meta-arta (arta si contemplatie despre arta) si chestionarea traditiei, dogmelor sociale, sau valorilor clasice precum frumosul, adevarul, binele si valoarea estetica. In alte cuvinte, ceea ce intelegeam in trecut despre valoarea estitca a artei clasice (arta mare sau arta inalta) a fost inlocuit cu obsesia de a soca prin forma, iar preocuparea ei pentru transcendenta si educarea sufletului cu politica: “Atunci cand e cu adevarat mare, arta resuscita, in om, simturile paradiziace. Educatia prin arta consta in resuscitarea paradisului.” (Patapievici – “Doua Eseuri Despre Paradis”) Desi teza lui despre simtirea paradiziaca este mult mai specifica, cumva, radacina este aceeasi: trezirea in om a sentimentelor capabile sa il transpuna intr-un plan existential superior celui din imediata sa apropiere empirica.

Nu vreau sa insinuez ca asta e ceva ce trebuie indiscriminant deplorat. Introspectia, contemplatia si dubiul sunt fenomene indispensabile. Ce cred este ca, in acest schimb, am pierdut totul si nu am castigat mare lucru.

Daca privim estetica in antichitatea greaca, vom intra intr-un discurs al valorilor universale. Adevarul, frumosul si dreptatea sunt inseparabile. Ceea ce este frumos este obligatoriu si bun si adevarat si divin. Acesta e unul din punctele esentiale si motivul pentru care am ales termenul “transcendental”: “frumusetea era numele pe care ei [grecii] il dadeau prezentei zeului in operele de arta. Asta si numai asta inseamna frumosul, la vechii greci: prezenta zeului.” (Patapievici – “Doua Eseuri Despre Paradis”)

Despre contemporaneitate, Jordan Peterson atrage atentia asupra postmodernismului ce sustine ca, pentru un numar limitat de fenomene, poate exista un numar infinit de interpretari si ca nici una din acestea nu este mai valida ca altele. Asta pune problema valorii operei de arta, in contemporaneitate, desi, daca vrem sa fim corecti din punct de vedere al istoriei curentelor filosofice, schimbarea de paradigma are loc in modernism, unde se observa o mutare a accentului pe subiectivitate, interioritate si neincredere (in traditie, dogma etc.). Neincrederea in adevar fix si valori imutabile duce, in arta, prin necredinta in interpretare, la un estetic gol de transcendentalitate. Sau, invers, “Disparitia frumusetii in lumea moderna corespunde unei transformari a esentei adevarului.” (Patapievici – “Doua Eseuri Despre Paradis”)

Malherbe despre de ce credem in dimensiunea metafizica a artei: “Arta este, inainte de toate, creatie. Nu se poate lipsi, ca referinta sau ca model, explicit sau implicit, de creatia prin excelenta, cea a lui Dumnezeu. […] Raporturile artistului cu natura au, deci, fie ca vrea sa nu, caracter religios. […] orice productie artistica de calitate, prin insusi faptul ca exalta frumusete, este similara cu un imn de multumire inchinat Creatorului. Principala sursa de inspiratie artistica a fost, de altfel, de-a lungul istoriei, de natura religioasa […] Putem ajunge pana la a spune ca orice arta este expresia unei religii daca luam termenul de religie in sensul cel mai larg, cel al unei conceptii asupra Omului.”

%d bloggers like this: